Învins de Steaua, Florin Marin nu o vede însă favorită pe echipa lui Reghecampf la titlu: „Mai sunt Astra, Viitorul și Pandurii”

Învins de Steaua, Florin Marin nu o vede însă favorită pe echipa lui Reghecampf la titlu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Marin, tehnicianul lui ACS Poli Timișoara, a pierdut meciul contra Stelei, din deplasare. Astfel, echipa timișoreană încheie iarna pe locul 11 și nu are nicio speranță sau șansă pentru play-off.

Tehnicianul a vorbit la finalul partidei despre situația de la clubul său, dar și despre pretendentele la titlu. Surprizător, acesta nu o consideră pe Steaua favorită, însă este de părere că altfel arată campioana de la venirea lui Reghecampf pe banca tehnică:

„Din păcate, am comis erori în defensivă, iar Steaua, care știe să profite de orice greșeală, a făcut diferența. Ați văzut și voi, am ratat ocazii mari, totuși. Steaua a arătat bine și pe timpul lui Rădoi, acum au o atitudine mult mai bună față de perioada în care era Mirel. La noi, majoritatea echipelor se înfruntă cu multe probleme. Nu a fost un an bun pentru Timișoara. Mai avem meciuri, suntem în play-out. Urmează meciuri grele.

Am avut o perioada bună. Am avut o situație în care puteam aspira la play-off, dar am pierdut puncte importante și nu ne-a ajutat nici arbitrajul.

Favorită la titlu este Astra. Mai sunt și Viitorul, și Pandurii”, a declarat Florin Marin la microfonul DigiSport.

ACS Poli Timișoara a fost învinsă, scor 1 – 3, de Steaua. Golurile au fost marcate de Bocșan (autogol), Stanciu, Hamroun, respectiv Popescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×